Imi pare rau ca nu am mai scris de f. mult timp.Dar astazi am ceva nou!
Cel mai valoros timbru din lume a fost vândut in 24 mai 2010
Treskilling galben, cel mai scump timbru din lume, a fost vândut 24 mai la Geneva în cadrul unei licitaţii cu uşile închise, informează HotNews.
În lume există un singur exemplar din "Treskilling galben". Acest timbru suedez de 3 skilling a fost tipărit din greşeală în 1857. În cadrul unui tiraj cu timbre de 8 skillings, tipărite pe o culoare galben-roşiatică, timbrul de 3 skilling, care ar fi trebuit să fie verde, a fost introdus accidental în placa de tipărire.
De-a lungul timpului, timbrul a trecut prin mâinile mai multor colecţionari celebri, crescând continuu în valoare. Timbrul a facut parte şi din colectia regelui Carol al II-lea care îl cumpărase în 1937 cu 5.000 de lire sterline. Despre această colecţie se spunea că era la momentul respectiv una dintre cele mai valoroase din lume.
În 1996, acest timbru fusese vândut la o altă licitaţie pentru 1,7 milioane de lire sterline.
Organizatorii licitaţiei de astăzi nu au făcut public numele cumpărătorului şi nici preţul timbrului, dar s-a aflat ulterior că suma se învârte în jurul a 6.000.000 de euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu